18 mai 2015

Păcatul păcatelor




"Este ușor, într-adevãr, sã mã spovedesc cã nu am postit în zilele rânduite, cã nu mi-am fãcut rugãciunile sau cã m-am mâniat. Este un lucru diferit, totuși, acela de a realiza dintr-odatã cã am pângãrit și cã mi-am pierdut frumusețea sufleteascã, cã sunt departe de adevãrata mea viațã, de adevãrata mea casã, și cã ceva prețios, frumos și curat a fost rupt fãrã speranțã în structura intimã a existenței mele. Aceasta și numai aceasta este pocãința, dorința adâncã de a te reîntoarce, de a te înapoia, de a recãpãta cãminul pierdut. Eu am primit de la Dumnezeu bogãții minunate: mai întâi viața și posibilitatea de a mã bucura de ea, de a o umple de sens, de dragoste și cunoaștere; apoi – în Botez – noua viață a lui Hristos Însuși; darul Sfântului Duh, pacea și bucuria Împãrãției veșnice. Am primit cunoașterea lui Dumnezeu și, prin El, cunoașterea întregii Creații și puterea de a fi Fiul lui Dumnezeu. Și pe toate acestea le-am pierdut, pe toate acestea le risipesc în tot timpul, nu numai prin “pãcatele”, “greșelile” personale, ci prin pãcatul pãcatelor: îndepãrtarea dragostei mele de la Dumnezeu, preferând “țara îndepãrtatã” în locul minunatei Case a Tatãlui".

 Pr. Al. Schmemann



Niciun comentariu: